Cleopatra Stratan (21 de ani) a crescut în ochii telespectatorilor. Încă de la 3 ani a fost prezentă pe scenă și în fața micilor ecrane. Fiica lui Pavel Stratan s-a transformat într-o domnișoară râvnită de mulți bărbați, însă doar unul dintre ei a reușit să o conducă în fața altarului. Edward Sanda (26 de ani) a cucerit-o pe artistă încă de pe vremea când avea 13 ani, însă sunt puțini cei care știu cu cine s-a iubit înainte să devină soția lui Edward.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au cunoscut pe când artista avea 13 ani. Scânteia marii iubiri s-a simțit încă din 2014, atunci când s-au întâlnit în culisele unui concert de la Caracal. După ceva timp, cei doi s-au reîntâlnit în studioul de înregistrare al lui Randi. Ea avea 15 ani, iar el 20 de ani.
„Pentru mine a fost dragoste la prima vedere, lui i-a luat ceva mai mult timp. Eu nu știam cine este când s-a lansat prima dată. Era un artist nou. Vocea lui semănă cu a lui Randi și Ioana Ignat seamănă cu cea a lui Jo și eu credeam că ei cântă și Edward și Ioana sunt cei care joacă, apoi am văzut numele lor. Piesa a bubuit și la radio și la tv. Eu m-am dus la studio la Randi că voiam să îmi facă piesa, dar nu știam că e la același studio și deja aflasem că el e acolo. Ne-am întâlnit în a șaptea zi și eram așa, mamă, ce tare… Am făcut cunoștință, eram o pitică. M-am îndrăgostit pe loc. A fost dragoste la prima vedere. Aveam 15 ani, eram mică, eram cu tata… Eu credeam că Ioana Ignat și Edward sunt împreună. El, frumos, ea, frumoasă…”, a spus Cleopatra Stratan în podcastul Alexandrei Ungureanu.
Câți iubiți a avut Cleopatra Stratan înainte de Edward Sanda
În 2018, cei doi viitori soți s-au revăzut la București. Cleopatra venise cu tatăl ei la studioul de înregistrare al celor de la Famous Production, ca să mai înregistreze o dată piesa ”Te las cu inima”. Nu a durat mult până când Edward, care făcea parte din aceeași echipă, și-a făcut apariția pe ușa studioului. Cu o ținută perfectă și un zâmbet larg, așa a cucerit-o artistul pe fiica lui Pavel Stratan. S-au scanat din priviri și decis să rămână toată seara împreună la povești.
1 an mai târziu, în ianuarie 2019, Cleopatra Stratan mărturisea că nu a avut niciun iubit. Câteva luni mai târziu, în decembrie, forma deja un cuplu cu Edward Sanda. În cadrul unui interviu, fiica lui Pavel Stratan mărturisea că își dorește ca primul bărbat din viața ei să fie și ultimul.
„Eu n-am avut nicio relație până acum și am zis că dacă totuși o să am un bărbat în viața mea, vreau să fie primul și ultimul pe care eu o să îl iubesc, până în ultima secundă. Prima dată ce m-a cucerit la el, ce m-a atras foarte mult și m-a făcut să mă îndrăgostesc este felul în care se uita la mine. Era extraordinar, mă simțeam plină de viață, m-am simțit artistă. Mă face să cresc, să strălucesc, să vreau să cânt să compun, mă inspiră. E genul de bărbat, de iubit, pe care eu întotdeauna mi l-am dorit alături de mine”, a mai mărturisit Cleopatra Stratan.
Cleopatra Stratan: ”Ne dorim o familie numeroasă”
În anul 2020 cei doi s-au cununat civil, iar un an mai târziu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. În timp, cei doi au de gând să-și mărească familia, însă, pentru moment, toată atenția le este îndreptată către cariera profesională, cea care le ocupă aproape tot timpul.
”Noi suntem o echipă de când suntem împreună. Noi suntem conștienți amândoi că dacă ni se ridică la cap succesul, nu va fi ok. Suntem la fel cu oamenii. Ne dorim să avem o familie numeroasă, să ne cumpărăm o casă. Doar dimineața și seara avem timp de noi. În restul zilei alergăm la studio, piese. Câteodată doar cafeaua ne-o bem împreună”, a mai spus Cleopatra Stratan.