A văzut că dintr-un copac curge ceva lichid

Un fenomen foarte straniu se petrece în Muntenegru de peste 20 de ani. Unii spun că ar fi un miracol, alții că este un simplu fenomen natural. Ce se petrece cu copacul? Dintr-un dud din satul muntenegrean Dinosa, curge apă.

Imaginile spectaculoase au fost publicate de catre RFE/RL, iar in videoreportajul respectiv a fost explicat acest fenomen.

Se pare că, datorită ploilor masive, copacul poate deveni un adevărat tun de apă. Odată inundate izvoarele subterane, presiunea împinge apa prin rădăcinile pomului și țâșnește afară. Fiindcă arborele are o gaură în trunchi, apa formează un bazin, iar în cele din urmă izvorăște în exterior, relatează RFE/RL.

Un localnic, Emir Hakramaj, a declarat: „De 25 de ani se intampla acest fenomen. Arborele are peste 100 de ani, poate chiar 150 de ani”.


Distribuie