• Home
  • Actualitate
  • Ce băutură consumă Sofia Vicoveanca înainte de culcare. Are beneficii uriașe pentru sistemul imunitar

Ce băutură consumă Sofia Vicoveanca înainte de culcare. Are beneficii uriașe pentru sistemul imunitar

Sofia Vicoveanca a recunoscut că în fiecare seară, înainte de culcare, consumă o băutură specială care îi aduce o mulțime de beneficii, începând cu întărirea sistemului imunitar. Este o rețetă naturistă, cu ingrediente pe care oricine le are în frigider.

Băutură consumată de Sofia Vicoveanca

Sofia Vicoveanca are mare grijă de felul în care arată și spune că nu are voie să țină cură de slăbire, dar există o băutură pe care o bea zilnic și pe care o prepară acasă.

„Când sunt răcită, răgușită, mai folosesc câteva rețete naturiste. Luați un gălbenuș de ou, un pic de unt cald, cât o nucă, și amestecați totul cu o lingură de zahăr. Se freacă foarte bine și, după ce se face ca o spumă, se toarnă lapte clocotit. Se bea cald, înainte de culcare. Este bun pentru plămâni, pentru răceli. Iar pentru răgușeală puteți face un terci din mămăligă, un fel de păsat, cu puțin unt și miere. E un deliciu, face tare bine la gât. O să scot o cărticică în care o să adaug și aceste sfaturi”, a declarat artista, scrie Antena 3CNN.ro.

Cum se menține sănătoasă Sofia Vicoveanca

„Eu consum foarte multe crudități. Dimineața îmi fac un suc din țelină, morcov, sfeclă roșie, măr, cartof crud, roșie și câteva picături de lămâie. În rest, consum foarte multe salate. Mai mănanc branză, ouă. Seara nu prea mănânc, dar din când în când mai poftesc la câte ceva dacă mă uit la vreun film. Cafea nu beau, alcool nici atât, țigara nu știu să o mânuiesc, în schimb beau foarte multe ceaiuri”, spunea interpreta de muzică populară, în urmă cu ceva timp.

Câte mese pe zi are interpreta de muzică populară

„Acum nu mai gătesc pentru că dacă fac o ciorbă, cine mănâncă mai multe porții? Eu merg pe minuturi, îmi plac ouăle moi, așa cleioase, cu pâine prăjită, cu o țâră de unt, să știți că îmi place smântâna, smântâna cu mămăliguță, nu mă feresc de grăsimi, cam 2 mese pe zi, cam așa e. Nu beau cafea, că am tensiune oscilantă și mă mai cruț, un capuccino cu lapte mult, ceaiuri, te miri ce!”, a adăugat Sofia Vicoveanca.


Distribuie