• Home
  • Actualitate
  • Declarația Lui Alexandru Ciucu Despre Divorțul De Alina Sorescu

Declarația Lui Alexandru Ciucu Despre Divorțul De Alina Sorescu

În ultima perioadă au apărut tot mai multe speculații legate de un posibil divorț între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu.

Deși artista a evitat acest subiect, soțul ei a vorbit despre zvonurile despărțirii și, spune el, fanii lor nu au motive de îngrijorare.

Alina și Alexandru formează unul dintre cele mai trainice cupluri din showbiz. Cu toate acestea, nici ei nu au fost scutiți de speculații privind despărțirea,

astfel de zvonuri apărând frecvent, încă de anul trecut. De curând, subiectul a revenit în actualitate, după ce creatorul de modă a fost surprins în compania altei femei. Astfel, suspiciunile cu privire la despărțirea celor doi s-au acutizat. Iată cum a reacționat Alexandru Ciucu!

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, dezvăluiri despre divorț

După luni de zile în care nu a comentat sub nicio formă zvonurile despre divorț, Alina Sorescu a intervenit telefonic în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV, și a oferit primele declarații despre această situație. Chiar și așa, cântăreața nici nu a confirmat, nici nu a infirmat zvonul și s-a rezumat spunând că viața ei merge mai departe, chiar și în prezența acestor știri apărute în presă.

Și Alex Ciucu a vorbit despre zvonurile apărute în presa mondenă cu privire la un eventual divorț dintre el și Alina Sorescu. Soțul artistei a mărturisit că nici nu se pune problema de așa ceva și că îi deranjează pe amândoi informațiile apărute în spațiul public.

„La ce să iei atitudine? Să te dezvinovățești de tot ce se întâmplă? Ne deranjează informațiile astea, care au apărut prin presă, dar nu avem încotro. Am încercat să nu mai dăm curs acestor informații care văd că apar, în ultima perioadă, destul de des, în spațiul public”, a spus Alexandru Ciucu.

„Nu este adevărat nimic, nu divorțăm. Nu înțeleg de ce lucrurile au ajuns până la acest nivel. Într-adevăr, au apărut poze cu o femeie lângă mine, dar ea este Georgiana, o prietenă de familie, nimic mai mult. Întorsătura asta a fost luată din nimic”, a precizat Alexandru Ciucu.

„Eu sunt în lumea asta de mică și am muncit atâția ani ca să ajung la un nume curat și lumea, cum să spun, să creadă în numele meu. Să-mi creez o imagine credibilă. Dar eu sunt destul de obișnuită cu lumea asta. Celebritatea, într-adevăr, nu este ușor de dus pe umeri. Dar eu asta fac de când mă știu. Sunt în lumina reflectoarelor de când eram copil. Sunt învățată cu astfel de situații. Vreau să-mi văd mai departe de activitate și de familie”, spunea ea, la „Vorbește lumea”.

Alina și Alexandru sunt căsătoriți de aproape 11 ani. Ei au împreună două fetițe: Carolina și Raisa. Alexandru Ciucu, care a mai fost căsătorit o dată, a povestit, nu demult, despre viața de familie, cu plusuri și minusuri și a recunoscut, cu sinceritate, că sunt foarte diferiți unul de celălalt.

„Mi-a plăcut de ea şi m-am dus ţintă. Nici nu m-au demoralizat lucrurile care s-au spus. Mi-a plăcut de ea şi am vorbit cu ea. E diferenţa de 10 ani între noi. Noi am terminat aceeaşi şcoală generală, însă nu ne-am întâlnit niciodată în perioada şcolii”, a mărurisit Alexandru Ciucu.


Distribuie