Inca un mare artist al folclorului romanesc a parasit scena

Maestrul dirijor al Orchestrei Ansamblului Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu”, Viorel Leancă, a murit, duminică, la vârsta de 70 de ani.

Lasă în urmă scrierile sale muzicale, un adevărat tezaur al folclorului bucovinean şi nu numai. ”A căzut cortina pe drumul vieţii maestrului Viorel Leancă, dar s-a aprins pe Cer o stea”, au transmis reprezentanţii ansamblului, relatează News.ro.

Anunţul decesului a fost făcut, duminică, de către oficialii Ansamblului Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu”.

”Există o armonie în toamnă şi o strălucire în cerul ei. Zorii dimineţii au transformat această armonie în tăcere. Este tăcerea lăsată în sufletele noastre de vestea încetării din viaţă a celui ce a fost VIOREL LEANCĂ, Maestru Dirijor al Orchestrei Ansamblului Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu”.

Astăzi, Ansamblul pe care l-a iubit atât de mult, a îmbrăcat peste straiul popular haine cernite. Maestrul a plecat dintre noi, în toamna vieţii, la Ceruri, acolo unde se spune că nu există lacrimi şi dor sau suspine, lăsând în urmă scrierile sale muzicale, un adevărat tezaur al folclorului bucovinean şi nu numai”, este anunţul postat pe pagina oficială de Facebook a ansamblului.

Pogtrivit reprezentanţilor acestuia, ”prin amprenta sa creatoare pusă pe destinele numeroşilor artişti, a strâns de-a lungul timpului ropote de aplauze la scenă deschisă”.

”Astăzi părăseşte această lume, lăsând tristeţe şi regrete în sufletele celor care l-au cunoscut, dar şi muzica pe care a iubit-o mai mult decât oricare alt lucru şi care va rămâne întru veşnicia timpului aici, pe pământ. A căzut cortina pe drumul vieţii maestrului Viorel Leancă, dar s-a aprins pe Cer o stea”, au mai transmis reprezentanţii ansamblului.


Distribuie