Oricât de greu v-ar veni a crede, chiar și în România mai există locuri în care cuvintele ”hoţ“ şi ”furt“ nu există decât în dicționar…
Eibenthal, o localitate situată în sudul judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, s-a înfiinţat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi, care avea ca scop securizarea zonei de frontieră a Imperiul Austro-Ungar, în special a zonei Porților de Fier.
Majoritatea coloniştilor au venit din Plzeň, Klatovy, Čáslav şi Beroun, printre ei aflându- și mulţi etnici germani, dar care, cu timpul, s-au deznaţionalizat şi au adoptat limba cehă. Ocupaţiile lor de bază erau exploatarea lemnului şi mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal.
În ultima perioadă însă, Eibenthalul a cunoscut un puternic declin, datorită condiţiilor economice nefavorabile de după revoluţia din 1989, a migrării tinerilor spre oraşe şi în Cehia, şi în consecinţă a îmbătrânirii rapide. Dacă în anul 1934 aici locuiau circa 600 de persoane, în anul 2000 mai erau 302 locuitori.
La Eibenthal nu există post de poliţie şi nici nu ar fi nevoie fiindcă nu se fură nimic. De altfel, în localităţile din Clisura Dunării infracţionalitatea este scăzută, localnicii care trăiesc în acest colţ al Mehedinţiului fiind oameni deosebit de liniştiţi.
Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă din Şviniţa. Astfel, potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul potrivit indicaţiilor din bileţele lasă pâinea, şi după caz, şi restul de la bani în plase. Dacă ajungi la Eibenthal în zilele în care vine pâinea, e imposibil să nu dai cu ochii de sacoşele agăţate de stâlpii electrici.
În sat nu mai există de multă vreme un magazin sătesc, astfel că distribuitorul de pâine nu are altă metodă la îndemână. Până acum nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau pâinea.
Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei.
”Suntem oameni liniştiţi, suntem siguri unul pe altul că nimeni nu fură şi plasele le lăsăm aici fără nicio grijă. Găsim şi restul de la bani în plasă şi suntem foarte mulţumiţi. Dacă suntem la câmp rugăm pe vreun vecin să ia plasa ca să nu se întărească pâinea, dar acum că e iarnă venim mai repede”, spune o localnică.
”Eu de când mă ştiu nu s-a furat, nu sunt probleme, lumea nu intră în casă, rămâne la poartă strigă dacă iese cineva bine, dacă nu, nu se bagă în curte. Punem banii în plasă pentru pâine, scriem un bilet şi băiatul pune piâne atât cât am scris”, spune o altă localnică din Eibenthal.
După 1995, guvernul Cehiei a acordat sprijin satului de pe Clisura Dunării printr-o serie de iniţiative în beneficiul comunităţii locale: a fost deschisă o şcoală, purtând numele lui Alois Jrasek, clasic al literaturii cehe care a scris despre satele din Clisura Dunării, şoseaua a fost asfaltată şi a fost inaugurată o centrală telefonică digitală.
