• Home
  • Actualitate
  • Motivul pentru care Mara Bănică a plecat de la Antena 1! S-a aflat abia acum ce i-a făcut Mirela Vaida

Motivul pentru care Mara Bănică a plecat de la Antena 1! S-a aflat abia acum ce i-a făcut Mirela Vaida

Mara Bănică s-a făcut remarcată, de-a lungul timpului, prin devotamentul și corectitudinea de care a dat dovadă cu fiecare apariție publică. Jurnalista a reușit să intre în sufletele oamenilor, ori de câte ori apărea pe sticlă.

De ceva vreme, vedeta s-a retras din lumina reflectoarelor și a renunțat să mai apară la TV la fel cum o făcea înainte!

Mara Bănică este o fire directă și sinceră, așa că spune lucrurilor pe nume de fiecare dată când are ocazia. De ceva vreme, vedeta a renunțat la multe apariții publice. Jurnalista era nelipsită de la TV, mai ales din emisiunea Acces Direct, unde avea un rol important.

După plecarea ei de la Antena 1, multă lume s-a întrebat care a fost, de fapt, motivul.

Jurnalista a preferat să nu ofere detalii despre decizia sa radicală, însă abia acum a recunoscut cum se înțelegea cu moderatoarea emisiunii. Mulți au fost cei care s-au gândit că Mara avea nevoie de clipe de liniște, pentru că era însărcinată cu fetița ei, Donca.

Ce relație este între Mara Bănică și Mirela Vaida

Mara Bănică a fost prezentă în podcastul lui Cătălin Măruță, unde și-a pus sufletul pe tavă. Jurnalista a fost sinceră, ca de obicei, și a făcut dezvăluiri neștiute din viața sa personală, dar și profesională.

Printre multe altele, vedeta a dat din casă și a spus clar cum se înțelege cu Simona Gherghe și Mirela Vaida, cele două prezentatoare de la Antena 1. Mara a lucrat cu ambele, pe vremea când erau la Acces Direct.

Jurnalista recunoaște că se înțelegea mult mai bine cu Simona Gherghe. Cu moderatoarea emisiunii Mireasa a și rămas în relații bune, având numai cuvinte de laudă la adresa ei. Pe de altă parte, Mara a dat de înțeles că nu a fost pe aceeași lungime de undă cu Mirela Vaida.

Gurile rele de pe internet spun că poate din această cauză s-a retras din show-ul de la Antena Stars.

Cătălin Măruță: Cum te înțelegeai cu Simona Gherghe?

Mara Bănică: Aveam așa o relație corectă, nu avem o prietenie, dar vorbim și acum. Simona e o tipă în banca ei, o tipă deșteaptă, o tipă citită. Știe cu televiziunea, chiar știe cu televiziunea.

Cătălin Măruță: Ai lucrat și cu Mirela Vaida.

Mara Bănică: Puțin.

Cătălin Măruță: Cu ea cum te înțelegeai?

Mara Bănică: Nu știu, nu vreau, adică nu am căzut într-o admirație așa față de Vaida.

Cătălin Măruță: Deci te înțelegeai mai bine cu Simona.

Mara Bănică: Profesional da, adică aveam mai multe lucruri în comun, cu Vaida nu am nimic în comun. Nu aveam nimic în comun, din păcate, nu aveam același umor, nu puteam, nu era genul meu.


Distribuie