• Home
  • Actualitate
  • Multă lume a fost șocată de faptul că Nelu Curcă s-a călugărit

Multă lume a fost șocată de faptul că Nelu Curcă s-a călugărit

Actorul Mihai Coadă, cunoscut pentru personajul Nelu Curcă din serialul „la Bloc” a făcut declarații despre cum s-a schimbat viața lui după ce s-a retras de la TV și a ales calea religiei.

Acesta a vorbit despre viața sa de acum intr-un interviu pe care l-a acordat pentru click.ro.
“Nu m-am călugărit, chiar dacă am îmbrăcat rasă la strană. Acum vreo 10 ani, domnul Dan Puric ne-a chemat să cântăm cu corul de la mănastire în spectacolele de la sala Rapsodia, din Bucureşti.

Ca să nu apărem pe scenă oricum, ne-au confecţionat rase de la Mănăstire. Şi atunci am primit canon, ca atunci când suntem la strană să fim îmbrăcaţi în rasă.

Aici particip doar la o parte din activităţile mănăstirii, vin la slujbe, duminica şi în sărbătorile religioase.
Nu am un nume pentru că nu sunt închinoviat (n.r. – nu a depus jurământul). Dacă aş fi primit măcar statutul de frate sau rasofor, atunci într-adevăr era altceva.

Dar eu am familia în Ploieşti, sunt căsătorit, am un băiat şi o fată şi două nepoţele.

Una de 6 ani şi una de 4, Bianca Maria şi Sofia Maria, care se uită şi ele la serial în reluare, cum o fac şi alţi copii, şi nu le vine să creadă cât de mare este diferenţa între ce văd la tv şi ce au în faţă.

Fetei mele i s-a năzărit la un moment dat să facă teatru şi am sfătuit-o să nu se apuce. A făcut finanţe-bănci, n-a vrut să aibă şef şi şi-a făcut un restaurant. Iar băiatul e IT-ist, e o pasiune mare.
Amândoi sunt bine”, a declarat Mihai Coadă, care își petrece aproape tot timpul la Mănăstirea Turnu.

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Distribuie