Luna decembrie, cel puțin pentru ÎPS Teodosie, nu este una bună, având în vedere că pe 5 decembrie a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influență. Personaj controversat, încă din perioada pandemiei, pe lângă banii pe care-i câștigă ca și prelat, am aflat și care este salariul uriaș pe care îl încasează ÎPS Teodosie ca profesor la Universitatea Ovidius din Constanța, iar suma este amețitoare.
Care este salariul uriaș pe care îl încasează ÎPS Teodosie ca profesor la Universitatea Ovidius din Constanța
Intrat în atenția presei, încă din 2020, când era dat în judecată pentru evenimentele făcute în plină pandemie, având în vedere contextul, ÎPS Teodosie avea să devină rapid un personaj extrem de controversat.
Odată prin aceste acțiuni, dar și prin multe declarații, la fel de controversate. Deși prelat și cu funcție importantă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, puțini sunt cei care știu că ÎPS Teodosie mai are și o altă funcție, cea de profesor la celebra Universitate Ovidiu din Constanța.
Odată cu noul scandal și acuzațiile care i se aduc, cele de cumpărare de influență, au apărut noi informații din care reiese ce salariul uriaș pe care îl încasează ÎPS Teodosie ca profesor la Universitatea Ovidius din Constanța.
Pe lângă salariul pe care-l încasează de la Arhiepiscopia Tomisului, 25.000 de lei, salariul uriaș pe care îl încasează ÎPS Teodosie ca profesor la Universitatea Ovidius din Constanța este de nu mai puțin de 200.000 de lei pe lună.
Dar, conform datelor furnizate de Newsweek, ÎPS Teodosie mai încasează sume importante și de la Academia Oamenilor de Știință, având în vedere postura de membru titular al filialei Constanța.
Prelatul are o avere uriașă și un salariu mai mare ca al președintelui
Aceleași date mai scot în evidență averea deținută de prelat, și nu este una de neglijat, pe lângă salariul uriaș pe care îl încasează ÎPS Teodosie ca profesor la Universitatea Ovidius din Constanța, mult mai mare decât al Președintelui Klaus Iohannis, acesta încasând pste 15.000 de lei lunar.
În conturile bancare ale acestuia sunt sume extrem de mari, la diferite bănci, precum și multe proprietăți imobiliare și terenuri agricole. Parte din aceste proprietăți agricole sunt în Suceava și Prahova, iar ÎPS Teodosie deține și 30.000 de metri pătrați de pădure, peste 22.000 de metri pătrați de fânețe și alte 23.000 de metri pătrați de pășuni.
ÎPS Teodosie pus sub acuzare de cumpărare de influență
Cazul recent în care DNA îl acuză pe capul bisericesc de cumpărare de influență are un istoric, cel puțin, ciudat. Totul ar fi plecat de la depunerea unei cereri către Administrația Patriominului de Stat, prin care ar fi cerut bani pentru renovarea unui imobil aflat în proprietatea bisericii pe care o conduce. Ulterior, conform avocaților săi, ar fi retras cererea, motivația fiind găsirea altor surse de finanțare.
Procurorii DNA îl acuză că, deși cererea ar fi fost retrasă, ÎPS Teodosie ar fi încasat, totuși banii. Un alt cap de acuzare constă în încercarea de a plăti un om de afaceri care să-l ajute în obținerea de fonduri, în valoare de 800.000 de lei, din care afaceristului (un personaj fictiv), i-ar fi promis 160.000 de lei.
Pe 5 decembrie DNA a decis să dea drumu doarului penal, astfel că era pus sub acuzare de cumpărare de influență, punând sub acuzare și un consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.
După anunțul procurorilor a venit și o primă reacție din partea BOR:
„Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală.
Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a transmis Vasile Bănescu, reprezentantul Patriarhiei Române (BOR).